Am lăsat mult prea în urmă anii 2000 ca să ne mai gândim la dificultăți când vine vorba despre încărcarea device-urilor noastre și de cât de repede se efectuează. La început nu exista noțiunea de incarcare rapida. Apoi tehnologia a făcut acest lucru posibil pentru o mică parte dintre device-uri. În prezent, îți poți încărca rapid aproape orice device indiferent de model sau marca și de capacitatea bateriei.
Încărcarea rapidă este tot o încărcare normală doar că se face în condiții de amperaj/voltaj mai mare. Cu cât celulele bateriei se încarcă mai repede cu energie, cu atât indicatorul de procentaj de pe display-ul telefonului tău va crește mai repede. Cum funcționează? Gândește-te la o comparație dintre Cascada Urlatoarea și Cascada Niagara. Ambele funcționează după același principiu dar în moduri diferite. Evident una este de câteva mii de ori mai puternică.
În altă ordine de idei, cu cât curge mai multă energie prin încărcător și până la bateria ta, cu atât telefonul sau device-ul tău se va încărca mai repede. Încărcarea rapidă exista și până acum doar că nu știam noi să o marketam sau să o folosim.
Lăsând la o parte avansul tehnologic minor reprezentat de încărcătoarele rapide care ies deja din fabricile marilor comercianți de gadget-uri. Adevăratul fenomen tehnologic stă în accesoriile precum bateriile și acumulatorii externi care pot încărca rapid orice device. Uite aici un top 3:
Bateriile de la Vanguard merită cea mai multă atenție. Ok, principalul aspect care le deosebește în piață este design-ul și intențiile. Această baterie nu a fost creată pentru un utilizator obișnuit. Design-ul a fost proiectat pentru o persoană care își dorește încărcare rapidă, calitate, materiale premium și mai presus de orice, își dorește să fie cel mai cool membru din gașca sa. Bateriile Vanguard cântăresc mai bine de jumătate de kilogram și pot deveni o adevărată armă albă. Calitatea este incontestabilă.
Unii spun că această baterie ar avea propria personalitate. Capacitatea de 20.000 mAh îți va putea încărca gadget-ul pentru câteva zile chiar. Design-ul a fost special creat pentru ceicare au o afinitate pentru “hippie style”. O baterie care indiferent de modelul achiziționat, îți va oferi tot ce ai nevoie pentru a simți că faci parte dintr-o categorie specială a societății. Va recomandăm varianta de culoare albă. <3
Numai baterii de serie. Remax Kooker este inclusă în top-ul nostru pentru că vrem să oferim calitate și pentru generațiile care încă iubesc design-ul minimalist și culorile care dau bine la costum. Bateriile Remax au capacitatea de a încărca rapid orice device, iar cei 20.000 de mAh abia abia dacă se mai suportă unul pe altul în toată acea aglomerație.